Vesminte

Preotul ortodox poartă două tipuri de veşminte: liturgice şi neliturgice. Cele neliturgice reprezintă îmbrăcămintea zilnică a clerului, iar la slujbă se poartă sub veşmintele liturgice. "Veşmintele cu care se îmbracă persoanele bisericeşti (în afara sfintelor slujbe) se cuvine a fi lungi şi cât cu putinţă întunecate, pentru că lungimea închipuie buna cuviinţă, iar întunecimea (culoarea neagră sau cenuşie) este icoana smereniei".

Vesmintele Neliturgice

• Anteriul (var. antereu) sau sutana sau reverenda este un veşmânt lung, ajustat pe corp, purtat pe dedesubt, dar fără nasturi în faţă.

• Rasa este un veşmânt lung, se încheie chiar pe mijloc şi are deschizături largi la mâneci şi se poartă peste reverendă.

• Crucea pectorală în practica românească, este o distincţie dată de episcop unui preot înălţat la rangul de "stavrofor" (purtător de cruce).

• Scufia este un acoperământ plat (stilul grecesc) pentru cap, cu marginile moi.

Vesmintele Liturgice

Întrebuinţarea veşmintelor sfinte în Biserica creştină este foarte veche. Încă din timpul apostolilor, Sfântul Apostol Pavel, în epistola II Timotei 4, 13, spune: "Când vei veni, adu-mi felonul, pe care l-am lăsat în Troada la Carp". De asemenea un felon al Sfântului Apostol Petru s-a aflat în Antiohia, iar despre Sfântul Grigorie Dialogul ni se spune că avea cu sine o haină preoţească a Sfântului Evanghelist Ioan. Începând din secolul IV este cunoscută întrebuinţarea în serviciul dumnezeiesc a mai tuturor veşmintelor folosite astăzi, după cum reiese din documentele provenite din acea vreme. În privinţa culorii materialului din care se confecţionau veşmintele, la început era culoarea albă, ca simbol al curăţeniei. Mai târziu însă, din secolul al IV-lea, au început să fie folosite şi alte culori, fiecare având semnificaţia ei: albul este icoana bucuriei şi a curăţiei, cea roşie simbolizează sângele vărsat de Domnul şi de sfinţii Lui, cea verde este simbolul nădejdii în fericirea cea veşnică, iar culoarea roşu-închis şi cea neagră sunt simbolul căinţei şi al tristeţii. Deoarece în ierarhia noastră bisericească există trei trepte bine distincte, avem şi veşminte speciale, pe care le folosesc slujitorii sfinţiţi din fiecare treaptă a clerului.

În cultul Bisericii Ortodoxe există trei categorii de veşminte liturgice corespunzătoare celor trei trepte ierarhice.

1. Pentru treapta de diacon avem aceste veşminte: stiharul, mânecuţele şi orarul.

2. Pentru cea de preot: stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele şi felonul.

3. Pentru cea de arhiereu: stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuţele, bederniţa sau epigonatul, sacosul şi omoforul. La săvârşirea serviciilor liturgice arhiereul mai poartă: mantia, crucea, engolpionul, mitra, toiagul arhieresc, dicherul şi tricherul.

Biserica a legiuit, inca din vechime, ca sfintitii slujitori sa se infatiseze inaintea lui Dumnezeu in vesminte deosebite de cele obisnuite, findca “in timpul slujbei ei inchipuiesc pe cerestii slujitori ai lui Dumnezeu-Omul”. “Preotii cand sunt imbracati cu podoaba Preotiei arata ca sunt slugi si ostasi ai imparatului si marelui Arhiereu Iisus Hristos” dupa cum spun vechile noastre pravile.

Fiindca sunt raportate la slujirea arhiereasca a Mantuitorului, sfintele vesminte sunt impodobite in exterior cu chipul crucii, semnul impacarii si al izbavirii noastre din pacat, caci prin cruce s-a infaptuit mantuirea lumii. Toate vesmintele preotesti sunt confectionate din materiale scumpe, stralucitoare si impodobite cu semnul Sfintei Cruci (Efes. II, 16) care este marturia concreta a jertfei, a biruintei asupra mortii si a pacatului si totodata cinstea si lauda noastra a crestinilor (Gal. VI, 14).